• 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5

«MAI CENTRAL .. NU EXISTĂ»

Dacă vă plănuiţi vacanţe cu familia într-un găzduitor şi prietenos mediu, atunci alegerea dumneavoastră de a vizita localitatea Nikiti (Câştigătorul), în «inima » Sithoniei este mai mult decât corectă! Peştele proaspăt pe care puteţi să-l încercaţi la tavernele de la malul mării dar şi să vă procuraţi direct din barca pescarului, portul pitoresc, vă vor rămâne de neuitat. Mierea pură, pe care puteţi să o degustaţi şi să o procuraţi, tradiţionalul “ravani” al Nikitei, fructele proaspete din regiune sunt produse locale pe care le puteţi găsi din belşug şi la preţuri foarte bune. Plimbările de seară în «vechiul sătuc» care cu atâta pasiune a fost remodelat de localnicii regiunii, vă vor face să călătoriţi în timp. Dacă preferaţi o ieşire pe înserat, “braţ la braţ” cu valurile şi de data aceasta localitatea Nikiti este ideală, întrucât marea lungime a ţărmului în combinaţie cu trotuarul drumului plajei vă vor relaxa. Nikiti sau altfel spus, centrul peninsulei Sithonia, constituie ce altceva, decât o destinaţie turistică cu adevărat deosebită!