Akanthosul antic a fost o cetate renumită – port la estului Halkidei şi una dintre cele mai importante din toată Macedonia. Situată într-o poziţie geografică strategică între ţărmurile a două mări în faţa Ierisului şi pe linia rutieră Uranopoli – Muntele Sfânt. Aşezământ al andrinilor după Thukidini(IV 84.1) sau antrinilor şi halkideilor după Plutarho (Etie Ellinvon 30) se dezvoltă pe la mijlocul secolului al şaptelea î.C. într-o aşezare preistorică. Cetatea este cunoscută datorită largii circulaţii a monedelor sale în antichitate. Drept principala sursă de câştig în cetate trebuie să fi fost agricultura. 

În analele istoriei, Akanthos apare în perioada războaielor perşilor, când se găseşte de partea perşilor, la început, în anul 490 î.C. de aceeaşi parte cu Mardoniu şi mai apoi în anul 480 î.C. , de partea lui Xerxi, pe care îl şi ajută la construcţia canalului în peninsula Aktei. Mai târziu se aliază coaliţiei Diliaki şi îi ajută pe atenieni în războiul peloponisiac. După pacea lui Nikia în anul 421 î.C., Akanthos s-a bucurat de o mică perioadă de independenţă până la extinderea macedonilor, intrând în final, sub dominaţia acestora în secolul al patrulea înainte de Cristos. Cetatea a fost jefuită de romani în jurul anilor 200 î.C.(Livius, 31,45,15 k.e.) oricum portul acesteia a continuat să fie deschis. În perioada domniei împărăteşti cetatea devinise o provincie romană (conventus al cetăţenilor romani). Monede de argint au fost bătute pentru prima dată în Akantho în jurul anilor 530 î.C. în cantităţi mari conform dovezilor păstrate. În jurul anilor 424 î.C. se observă o schimbare în baterea monedelor în Akantho care începuse să folosească modelul fenician. Ultimele ediţii ale monedelor din Akanto pot fi considerate ca datând anilor de la mijlocul secolului al patrulea înainte de Cristos.

Mânăstirea (mânăstirea) Zigu (Frangokastro) se găseşte imediat la coborârea de pe Muntele Sfânt. Este o mânăstire antică, de munte, care a fost construită la mijlocul secolului al zecilea şi distrusă puţin înainte de anii 1198. A fost salvat zidul de jur-împrejur care a fost întărit de zece turnuleţe şi a cărui suprafaţă totală este de 5500 metri pătraţi. Clădire a primului sfert al secolului al unsprezecelea este salvată până la o înălţime de 4 metri. Este un templu al crucii, cu două capele mortuare şi se constituie din patru faze de construcţie. A zecea eforie a arheologiei bizantine realizează săpături în mod sistematic pentru a descoperi şi studia istoria stilului de construcţie a mânăstirii, în parte bizantine, Zigu, după cum menţionează arheologul Ioachim Ath. Papaggelos.

Olinthos este cetatea antică al Halkidei, şi a fost construită într-o frumoasă câmpie în interiorul golfului Toroni aproape de baza peninsulei Pallinis (astăzi Kassandra), la odistanţă de 60 de stadii ( circa 11,5km ) de Potidea şi 4 km de mare. 

Elemente istorice 

Regiunea este locuită încă din perioada neolitică (5300-4500 î.C.) cuvântul Olinthos este din limba greacă veche şi înseamnă probabil „smochine sălbatice”. Conform tradiţiei a fost numită aşa, Olintho, după numele fiului zeului râului, Strimona. Irodotos menţionează că cetatea a fost cucerită de vottieni ai Imathias în secolul al şaptelea î.C. 

Regiunea aparţinea unui trib al tracilor, vottienii, care au stăpânit-o până în anul 479 î.C. În acel an, generalul artavazian Persis era bănuit că pregătea ruperea cetăţii de marele împărat. Artavazos a poruncit distrugerea cetăţii şi predarea ei, în ruine, Halkidei perixilor. În calitate de membru a Coaliţiei Ateniene, Olinthos trebuie că era aproape nesemnificativă deoarece se menţionează drept contribuţie a sa 2 talanta în timp ce cetăţile vecine, Skioni, Mendi şi Toroni dădeau 9, 8 şi respectiv 6. 

În anul 432 devine sediul comunităţii halkidienilor care a fost fondată de Perdikka, împăratul macedonienilor având drept rezultat reîntoarcerea multor halkidieni din regiunile învecinate. În acelaşi an încetează să fie membru al coaliţiei atenienilor. Vrasidass a folosit-o drept motiv pentru campania lui din anul 424. 

În secolul al patrulea capătă o importantă putere politică, drept reprezentant al comunităţii halkidiene. Mărturii ale activităţilor comunităţii halkidiene pot fi găsite încă din perioada păcii lui Nikia (421 î.C.), când îi găsim pe halkidieni ieşind diplomatic din comunitatea halkidienilor şi intrând în alianţa lui Argus. Au fost descoperite monede ale comunităţii care datează din anul 405 î.C. Fără îndoială, deci, comunitatea fusese înfiinţată înainte de sfârşitul secolului al cincilea şi motivul constituirii acesteia era protejarea împotriva unui eventual atac al atenienilor. După terminarea războiului peloponisiac comunitatea a cunoscut o dezvoltare rapidă. În jurul anilor 390 î.C. îi găsim pe halkidieni încheind o convenţie importantă cu împăratul Macedoniei, Aminta şi până în anul 382 comunitatea înglobase multe cetăţi greceşti aflate la vest de Strimona printre care şi Pella. 

În anul acela, (382 î.C.), Sparta s fost convinsă de Akantha şi Apollonia, care se temeau că vor fi invadate de halkidieni, să participe în campania împotriva cetăţii Olintho. 

După trei ani de război fără învingător, halkidienii s-au pus de acord să desfiinţeze comunitatea (379). Desfiinţarea acesteia era mai mult de formă pentru că doi ani mai târziu găsim comunitatea printre membrii alianţei navale ateniene (378-8). Douăzeci şi doi de ani mai târziu, pe timpul împăratului Filip al Macedoniei, Dimostene prezintă Olintho ca fiind foarte puternică în acea perioadă, înainte de campania militară a Spartei. Cetatea, conform multor surse era de primă mărime iar comunitatea cuprindea 32 de cetăţi. 

În timpul războiului care se iscase între atenieni şi membrii coaliţiei, în 357-55, Olinthos era la început aliat al lui Filip. Mai târziu, halkidienii temându-se de creşterea puterii lui Filip, au încheiat coaliţia cu atenienii dar în ciuda eforturilor ultimilor şi în special al lui Dimosteni, cetatea s-a predat lui Filip (348) care a incendiat-o. 

Elemente arheologice 

Cetate a epocii clasice era construită conform sistemului ippodamian, pe o suprafaţă de 600x300m, cu suprafaţa construibilă împărţită în pătrate separate de străzi orizontale şi verticale. Demn de remarcat este faptul că nu a fost găsit teatrul cetăţii.Casele aveau două etaje, cu curte interioară. La sud se găsea piaţa şi la est casele celor bogaţi. Printre casele care apar în urma săpăturilor sunt cele ale Norocului Rodnic, al Actorului precum să al Întrebătorilor Gemeni. În aceste case au fost găsite podele din mozaic, ulcioare, bijuterii vase din lut şi figurine din lut. Primele descoperiri arheologice au văzut lumina zilei în 1928. Săpături recente au fost executate în anii ’90. 

Muzeul arheologic Olintho 

În spaţiul arheologic din Olinthoul antic funcţionează din 1998 Muzeul arheologic. Scopul acestui muzeu este de a da o imagine completă vizitatorilor privind istoria acestei cetăţi antice şi să arate roadele săpăturilor arheologice şi lucrările de susţinere a ruinelor pentru a putea fi vizitate. Toate acestea pot fi urmărite în exclusivitate prin mijloace audio-video.

Clădirea Metohi Floghiton datează din anul 1311. Până în anul 1924 exista ca mânăstire romană, în continuare ca subunitate a crucii roşii americane care a acordat îngrijiri refugiaţilor din Kalamaria, în timp ce în perioada asupririi (1944) a fost bombardat de către bulgari. La jumătatea anilor ’60 un incendiu de mari proporţii a distrus clădirea care a devenit o ruină. În 1999 prin decizia consiliului local al Mudaniei suprafaţa a fost dată celei de-a zecea eforii a arheologiei bizantine, în vederea executării lucrărilor de refacere şi pentru a găzdui centrul de cultură bizantin al Halkidei cu denumirea onorifică “Iustinianos” denumit astfel după numele grupului de arheologi care au participat la lucrări. 

În clădirea aceasta se află Muzeul Metohiei. Lucrarea a fost finanţată de Uniunea Europeană şi resurse naţionale bugetul de cheltuieli ridicându-se la suma de 10 milioane euro.

Aristotle was born in Stageira in 384BC. His father was Nicomachus, personal physician to king Amyntas II of Macedon. His mother was Phaestis. His parents died when Aristotle was very young and Proxenos, a relative living in Atarnea, a city in Mysia, took him in his custody. When Aristotle turned 18, he left Stageira for Athens, where he studied in Plato’s Academy for 20 years, until, that is, the death of Plato in 347BC. Just prior to this Aristotle had founded a school at Assos in Troas, as a chapter of the Academy. It was then that he married Pythias from Atarneas. He stayed in Troas for three years and then crossed to the island of Lesvos, where he befriended Theophrastus, whom he later left as successor at the school of Athena. He stayed in Lesvos for two more years, namely until 343BC, when he was invited to Pella by king Philip II, to become the tutor to the king’s son, Alexander. Alexander’s education lasted for three years, until 340BC. Aristotle then retired to Stageira, where he married again, this time to Herpyllis, also from Stageira. He returned to Athens in 335BC and founded his own school, the Lyceum, later renamed to Peripatos. He directed this school for 12 years and it is in this interval that he composed all of his marvelous works. After the death of Alexander the Great, he was accused by his enemies for “irreverence” and took refuge in Halkida, where he had an estate, inheritance from his mother. It was in Halkida and at the age of 63 that he died, in 322BC. He was survived by his two children, Pythiada and Nicomachus. According to a posterior written tradition, a year after Aristotle’s death in Halkida, the people of Stageira officially moved and buried his remains in their city. It is reported that a majestic ceremony took place and a great shrine was founded at the philosopher’s tomb, while an annual festival, “Aristoteleia”, was established to honor the great man. There are present-day efforts for a revival of this great festival and the first artistic happenings took place in the summer of 1996 and were considered a great success.

Peştera Petralonon se află la aproape un km de satul Petralona. Este deschisă publicului din anul 1979. În peşteră au fost găsite de către Dr. Ari Puliano, de reputaţie internaţională, urme ale existenţei omului preistoric cu 700.000 de ani în urmă, cel mai antic strămoş al europenilor care a fost găsit până astăzi. 

Peştera este cunoscută pentru paleontologicele şi paleoanthropologicele descoperiri făcute încă din anul 1960, după descoperirea întâmplătoare în aceasta de către un locuitor petralononian, H. Sarrighianidi, a celebrei rămăşiţe craniene omeneşti. Valoarea acestei descoperiri şi unicitatea acesteia au constituit motivul pentru o serie întreagă de săpături înlăuntrul şi în afara peşterii. În anul 1968 şi în perioada 1974-1988 au fost executate o serie săpături arheologice în peşteră de către anthropologul Ari Puliano. 

În publicaţiile lui Puliano despre peşteră se face o discuţie despre unelte din os şi piatră, caracterul temporar însă al publicaţiilor nu ne dă o imagine clară a lor. Descoperirile arheologice oricum sunt de mare importanţă şi constituie primele mărturii ale locuirii în aceast spaţiu geografic grecesc. 

Din punct de vedere anthropologic, craniul-fosil este descoperirea cea mai importantă însă nu s-au pus de acord specialiştii în aprecierea vechimii şi chiar mai mult în privinţa valorii acesteia. Principalele păreri comune sunt că aparţine rasei umane care a existat în urmă cu 700.000 de ani aceasta fiind un punct de opinie, alta fiind că datează de 200.000 de ani divergentă faţă de punctul de vedere de mai sus.

În preistorica cetate Staghira, patria lui Aristotel, cel mai mare filozof al antichităţii, profesorul lui Alexandru cel Mare, se găşeşte la circa 500m sud-est de actuala Olimpiada, deasupra unei mici peninsule muntoase şi care se numeşte «Liotopi». A fost construită de locuitorii lui Andius în jurul anilor 655 înainte de Cristos, în partea estică a muntelui Halkidei în timp ce puţin mai târziu au ajuns acolo şi s-au instalat locuitori ai Halkidei. Surse antice fac referire cu exactitate privind poziţia geografică a cetăţii situând Staghira la sudul Akanthului şi în partea dinspre mare adăugând şi existenţa unei insule mici vis-a-vis de oraş denumit “Carpos” (aceiaşi denumire poartă şi portul oraşului cum de altfel multe monede ale oraşului aveau drept simbol carpul). Conform tradiţiei, localnicii Staghiritei au transportat şi îngropat în oraşul lor oasele lui Aristotel şi au dedicat în amintirea lui Aristotel sărbătoarea denumită Aristotelia. 

După cea persică, Stagheria a participat şi la prima coaliţie ateniană îngreunând cu un mic impozit trezoreria. În timpul războiului peloponisiacos cetatea-oraş a căzut sub conducerea ateneilor în 424 î.C. şi a format alianţă cu spartanii predându-se lui Vrasida. Această tactică militară i-a revoltat pe atenieni care a trimis oraşului-cetate pe Kleona pentru redobândirea higemoniei. Oricum, locuitorii oraşului-cetate au întâmpinat cu succes pe Kleona şi şi-au păstrat astfel autonomia. 

Mai târziu, Stagheira a intrat în “Comunitatea cetăţilor halkidiene” care avea pe atunci capitala la Olintho. În timpul războiului olinthiaco (349 î.C.), Stagheira a fost trecută prin sabie şi foc şi distrusă de către Filip al 2-lea dar a fost refăcută din nou pe acelaşi loc, patrie a lui Aristotel (Irodotos 7,115 Thukididis 4,88,2. Stravonas 7,331. Plutarhos, Alexandros 7,3). Cu toată refacerea şi reconstrucţia oraşului, distrugerea aceasta a marcat negativ dezvoltarea oraşului care începuse să cunoască declinul încetul cu încetul.

Conform mitologiei, Toroni era soţia lui Protea, fiu al lui Neptun . Urme ale unor aşezări preistorice din secolul al treilea înainte de Cristos, şi multe alte ruine ale templurilor antice creştine şi bizantine, castele, etc dau mărturie că zona a fost locuită neîntrerupt încă din epoca neolitică. 

Toronul antic a fost construit de către coloniştii halkidienii în secolul al optulea înainte de Cristos. În secolul al cincilea î.C. Toroni era una din cele mai importante cetăţi ale Halkidei. Bătea singură monedă şi era membră a alianţei ateniene. Tucidide istoriseşte că în anul 423 î.C. cetatea a căzut sub stăpâniea spartanului Vrasidas. În anul 348 î.C. cetatea a intrat sub domnia lui Filip al doilea. În 168 î.C. a fost cucerită de romani şi cunoaşte o mare decădere. În perioada bizantină regiunea intrase în patrimoniul mânăstirilor Muntelui Sfânt. Zidurile trainice ale acesteia şi alte clădiri ale cetăţii au fost descompuse definitiv în secolul al nouăsprezecelea când turcii au folosit granitul cetăţii pentru a pava drumurile centrale ale Constantinopolului şi Thesalonikului. Conform recentelor descoperiri în urma săpăturilor arheologice s-a constatat că spaţiul a fost locuit neîntrerupt din epoca neolitică până în perioada dominaţiei Imperiului Otoman. Au fost găsite resturi arhitecturale, sunt însă foarte fragmentate întrucât au fost distruse de continua folosire a spaţiului. O importanţă deosebită a fost dată săpăturilor la cimitirul din epoca fierului, care se consideră că a fost întrebuinţat în perioada dintre sfârşitul secolului al doilea şi până la jumătatea secolului al noulea. În acest cimitir au fost dezvelite 134 de morminte, dintre care 118 erau morminte ale persoanleor incinerate iar 16, morminte obişnuite. Au fost scoase la lumină 500 de caste care erau folosite fie ca locuri de mormânt fie ca locuri de închinare în amintirea celor morţi.

Folklore Museum Akti Elias 

Nikiti Hotel ATHENA PALLAS 

P.C. 63088 

ΤEL.: 23750 81410

Folklore Museum N. Triglia 

N. Triglia 

P.C. 63200 

ΤEL.: 23730 51205